Majoritatea tâlhăriilor sunt comise prin smulgerea obiectelor de valoare și au loc pe stradă, în scările de bloc, în parcări, dar și în baruri sau locuințe.

Pentru a evita, pe cât posibil, să ajungem victime ale răufăcătorilor, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității vă recomandă: evitaţi să vă aflaţi în locuri periculoase, slab iluminate la ore târzii din seară sau noaptea; evitaţi să circulaţi singuri având asupra dvs. sume mari de bani sau bunuri de valoare expuse la vedere;  în cazul în care sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să vă opriţi la cel mai apropiat sediu de poliţie, reţinând cât mai multe dintre semnalmentele agresorului pentru a putea fi identificat şi reţinut (vârstă, constituţie fizică, aspect, îmbrăcăminte, semne particulare, voce, accent, direcţia în care a plecat, etc).

„În cazul în care sunteţi atacaţi, nu intraţi în panică, faceţi gălăgie ca să atrageţi atenţia cetăţenilor sau al unui poliţist în patrulare! Nu consumaţi alcool cu persoane necunoscute sau amici ocazionali şi nu vă lăudaţi faţă de aceştia cu valorile pe care le aveţi la dumneavoastră sau acasă, puteţi rămâne fără ele!”, atenționează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Articolul precedentActivități pentru tineret, sportive și recreative, finanțate din bugetul județului. Ce valoare au proiectele
Articolul următorCristolț: Documente medicale, „arhivate”, printre gunoaie, lângă un podeț