Polițiștii din Sălaj au dat aproape 500 de amenzi, în valoare de aproape 900.000 de lei, în minivacanța de Paște. Au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, militari, polițiști locali și alte forțe ale MAI. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile ordonanţelor militare.
„În perioada 18-20 aprilie a.c., au fost executate misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și a fost verificat modul de respectare a izolării la domiciliu în cazul a peste 300 de persoane. În urma activităților desfășurate, în contextul COVID 19, polițiștii au aplicat 486 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 898.970 de lei. De asemenea a fost întocmit și un dosar penal pentru infracțiunea de instigare publică în formă continuată. Alte 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.500 lei, au fost aplicate de jandarmii sălăjeni”, au transmis reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Autoritățile sălăjene țin să reamintească tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. „Tocmai de aceea, recomandăm să luaţi în considerare doar informaţiile din surse oficiale”, au mai precizat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. 

Articolul precedentIncendiu de proporții într-o pădure apropierea localității Răstolț. Lupta pompierilor cu flăcările, mai multe ore
Articolul următorJocuri de Putere în această seară de la ora 23:00, cu Oreste Teodorescu și invitații săi!