Lucrările de reabilitare termică la alte blocuri din municipiul Zalău au ajuns la final. Este vorba despre proiectul – ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe A și B, 2A, 2C și B35 din municipiul Zalău”, SMIS 117921, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiu în contextul demersurilor realizate pentru combaterea efectelor generate de gazele cu efect de seră. Lucrările principale care au condus la eficientizarea energetică, se referă la: izolarea termică a părții opace cu o grosime a termosistemului de 15 cm, inclusiv a parapeților balcoanelor/logiilor; închiderea balcoanelor sau a logiilor și înlocuirea tâmplăriei neperformante cu una performantă energetic, inclusiv a acceselor în interiorul blocurilor și pe casa scării, după caz; închiderea balcoanelor de la ultimul nivel cu panouri termoizolante; termohidroizolarea planșeului peste ultimul nivel în cazul acoperișului tip terasă și termizolarea acestuia în situația existenței șarpantei cu termosistem de 20 cm. Alte lucrări au constat în: repararea șarpantei, după caz și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor pluviale; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție; refacerea canalelor de ventilație în apartamente; realizarea de rampe de acces, etc.
Durata lucrărilor a fost de aproximativ 17 luni. Beneficiile proprietarilor celor 88 de apartamente, rezultate din derularea investiției sunt: creșterea eficienței energetice a celor patru blocuri de locuințe – consumul anual specific de energie [kWh/m2an] diminuându-se în medie cu 59 la sută; scăderea emisiilor gazelor cu efect de seră şi reducerea costurilor la întreținere cu încălzirea şi îmbunătățirea esteticii arealului unde se află amplasate blocurile de locuințe. Valoarea totală a proiectului este 1,770.193,74 de lei cu TVA, din care contribuția FEDR 872.210,20 de lei cu TVA, contribuția bugetului național de 153.919,45 de lei cu TVA, contribuția locală (cheltuieli eligibile și neeligibile) este 744.064,09 de lei cu TVA.