Pompierii şi scafandri continuă căutările în cazul bărbatului dispărut duminică -19 august, în râul Someș  în zona balastierei din apropierea localităţii Benesat. Dispariţia a fost anunţată  la ora 15,16, prin apelul unic de urgenţă 112, iar pompierii Gărzii Cehu Silvaniei şi ai Detaşamentului de pompieri Zalău din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” Sălaj au demarat imediat căutările cu ajutorul bărcilor din dotare – atât duminică, cât şi luni 20 august, (până la lăsarea serii). Din nefericire, bărbatul de 40 de ani nu a fost găsit, (până luni – ora 15). În sprijinul pompierilor sălăjeni a intervenit şi un echipaj de scafandri de la ISU Bihor.

Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, săptămâna trecută a fost dat dispărut un copil de 14 ani, care se afla la scăldat. Acesta fost găsit ulterior decedat într-un lac de agrement între localităţile Stîrciu şi Buciumi. Ținând cont că majoritatea arealurilor din apropierea cursurilor de apă, bălților, lacurilor sau canalelor de irigație nu sunt amenajate și marcate corespunzător, crește pericolul de înec și accidente. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente cu consecințe tragice pe timpul desfășurării acestor activități recreative, ISU ”Porolissum ” al județului Sălaj, recomandă: ”frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat; respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement; evitaţi scăldatul solitar, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare; cel mai indicat este să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine; evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii; nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare; nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte. De asemenea, părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, ISU recomandă să nu îi lase niciodată pe copii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă”, se arată în informarea ISU Sălaj.
În cazul în care vă aflați în situația în care viața unui cetățean este pusă în pericol trebuie să apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Articolul precedentZeci de absenţi în Sălaj la prima probă a Bacalaureatului de toamnă
Articolul următorUn punct termic abandonat, transformat în ”Centru de zi pentru copii”