Nerespectarea regulilor de circulaţie, comerţul ilicit, precum şi legalitatea transportului de mărfuri au fost obiectivele unei acțiuni organizate ieri, 6 noiembrie, de poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Investigarea Criminalităţii Economice, împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi cei de la Secția 7 Poliție Rurală Nușfalău. Vizate au fost comunele Nuşfalău, Boghiş, Plopiş şi Valcău de Jos.

Potrivit reprezentanților IPJ Sălaj, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, o sancţiune la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi patru la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a sancţiunilor este de 26.935 de lei.

De asemenea, în cadrul acţiunii au fost reţinute două permise de conducere, trei certificate de înmatriculare şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de opt metri cubi material lemnos.

Articolul precedentPentru alegerile prezidențiale, 39 de secții de votare în municipiul Zalău
Articolul următorMinistrul Agriculturii trimite controlul la magazinele alimentare de stat înființate de Daea: Mi s-au semnalat probleme grave