Două arme şi aproape 200 de bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, ca urmare a unei acţiuni pe linia nerespectării regimului armelor şi muniţiilor.

„În data de 29 iunie a.c., poliţiştii de la structura de profil au identificat la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 de ani, două arme neletale de tir sportiv și 198 bucăți muniție, pe care le-a achiziţionat dintr-o ţară europeană şi le-a introdus în ţară fără drept. Din cercetări s-a stabilit că acesta nu este autorizat să deţină arme şi muniţie”, au precizat reprezentanții Poliției  Sălaj. 

Potrivit sursei citate, armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și a fost întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă şi uz de armă fără drept.

Articolul precedentControale la firmele sălăjene, în contextul măsurilor de prevenție a răspândirii Covid-19
Articolul următorSălaj: Serviciul Cazier Judiciar și-a modificat programul