Un bărbat de 62 de ani, din comuna Almașu, este cercetat de polițiștii clujeni pentru conducere sub influența alcoolului. Sălăjeanul a fost depistat în seara zilei de miercuri, 28 august, având o alcoolemie de peste 0,65mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În data de 28 august a.c., în jurul orei 23:40, poliţiştii din cadrul posturilor de poliție comunale Gârbău și Mănăstireni au depistat un bărbat, de 62 de ani, din comuna Almașu, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ103N, prin localitatea Săula, comuna Izvoru Crișului, aflându-se sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Cluj.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Articolul precedentConcurs județean pentru suplinire în învățământ. Mâine încep înscrierile
Articolul următorLa acest final de săptămână : Zilele Crasnei şi Festivalul Prunelor, tradiţie şi voie bună