Cei mai buni elevi matematicieni se întrec la o nouă ediție a Concursului Național de Matematică “Teodor Topan”

mate
Școala Gimnazială “Silvania” Șimleu Silvaniei va găzdui, în perioada 14-15 decembrie 2018, cea de-a XIII-a ediție a Concursului Național de Matematică “Teodor Topan”.
Acesta se desfășoară în parteneriat cu Primăria Orașului Șimleu Silvaniei și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Potivit purtătorului de cuvant al ISJ Salaj, s-au înscris în competiție 282 elevi de gimnaziu și de liceu din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Suceava, Sălaj.Printre participanți se numără elevi calificați la etapa finală a Olimpiadei Naționale de Matematică, de anul trecut, precum și elevi din Republica Moldova. În acest an, din Comisia de elaborare a subiectelor vor face parte profesorii universitari Dorel Miheț, Universitatea de Vest din Timișoara, Andrei Eckstein, Universitatea Politehnică din Timișoara, Dorin Andrica, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Lor li se vor alătura: Vlad Mihály, masterand Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Alexandru Mihalcu, student University of Oxford şi George Cătălin Țurcaș, doctorand Warwick Mathematics Institute, Anglia. Acest concurs ce reunește, anual, pasionații de matematică din diferite zone ale ţării este fără taxă de participare, iar premiile oferite de Primăria Orașului Şimleu Silvaniei sunt substanțiale. Totodată participanților li se asigură cazarea și masa. Deschiderea oficială va avea loc, sâmbătă, 15 decembrie 2018, ora 8, la Centrul de Documentare şi Informare al Şcolii Gimnaziale „Silvania,” iar festivitatea de premiere se va desfăşura la Casa Orășenească de Cultură Şimleu Silvaniei, în aceeaşi zi, de la ora 18.
Citește și:
- 07:14 - Furtună de zăpadă istorică în New York: circulație interzisă, școli închise și mii de zboruri anulate
- 07:06 - Noi bombardamente la granița cu Ucraina: regiunea Belgorod, fără energie și apă după un atac cu rachete
- 06:59 - Violențe în Mexic după ce armata a ucis un baron al drogurilor
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











