Sălaj: Sute de amenzi, aplicate de poliţişti în doar trei zile

politia-romana
Polițiștii sălăjeni au intervenit, pe parcursul a trei zile, la aproape 90 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au constatat 36 infracțiuni și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 22-24 octombrie 2018, poliţiştii sălăjeni au fost angrenați în 14 acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Totodată, în aceeaşi perioadă, s-a intervenit la 86 de evenimente, din care 69 au fost sesizate prin apelul de urgenţă 112.În urma activităților, au fost constatate 36 de infracţiuni, din care patru la regimul circulaţiei rutiere (conducere fără permis), 17 contra patrimoniului (tentativă de furt, furturi, distrugeri), iar diferenţa o constituie alte fapte.Pentru neregulile constatate, oameniii legii au aplicat 526 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 67.000 de lei.De asemenea, în cadrul acţiunilor organizate, poliţiştii au reţinut cinci premise de conducere şi au retras 11 certificate de înmatriculare.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











