Sute de persoane au ajuns în weekend, la Urgențe

upu
Peste 300 de persoane au fost consultate şi tratate, în doar trei zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Din totalul acestora, 88 de pacienţi au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 30 noiembrie și 2 decembrie 2018, cele mai frecvente cazuri înregistrate, mai exact 61, au fost plăgi, fracturi, traumatisme, entorse, contuzii, urmate de cele de gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 7.
La capitolul agresiuni, nici de această dată nu au lipsit cazuri, întrucât 6 persoane au ajuns pe patul de spital, prezentând politraumatisme.
De asemenea, în weekend au fost şi accidente rutiere, în urma cărora două persoane cu multiple contuzii au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanță și transportate la spital.
În perioada menţionată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au fost consultaţi şi trataţi 335 de pacienţi, din care 88 au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














