Târg caritabil în Şimleu Silvaniei

FB_IMG_1539324634996
"Asociaţia Împreună-i vom face fericiţi" organizează în fiecare sâmbătă, în oraşul sălăjean Şimleu Silvaniei, târg caritabil. Acesta se va desfăşura între orele 10 - 18, în cartierul Brădet, strada Partizanilor, fostul ABC Tora.
Potrivit organizatorilor, cei interesaţi vor găsi haine şi încălţăminte la preţuri mici, însă cel mai important "e să nu uitaţi că dacă cumpăraţi ceva, ne ajutaţi să ajutăm..."Cei pe care Asociaţia îi sustine au nevoie de cele mai multe ori de alimente, materiale de construcţii, electrocasnice, mobilier sau au alte cheltuieli cărora nu reuşesc să le facă faţă. "Pentru toate astea e nevoie de bani, încercăm să îi susţinem cum putem şi una dintre dorinţele mele este să nu cerem bani pe cât posibil, să încercăm să valorificam donaţiile. Consider ca aşa ajutorul e şi mai binevenit, o dată clar pentru cei pe care îi ajutăm şi a doua oară pentru cei care se descurcă cum pot şi faptul că achiziţionează haine la preţ mic e un real ajutor...", a explicat Corina Ţucaş, cea care a avut iniţiativa unei astfel de acţiuni.Cea care va ajuta la organizarea acestor târguri este Bianca, mamă a 7 copii, pe care Asociaţia o susţine de ceva timp. "Îi mulţumesc pe această cale pentru tot sprijinul acordat şi, mai ales, pentru tot efortul depus ca să reuşim să realizăm ce ne-am propus", a mai adăugat Corina Ţurcaş.
Citește și:
- 11:56 - Vreme rece, precipitații mixte și vânt puternic, până sâmbătă dimineață. Avertismentul meteorologilor
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











