TAROM LANSEAZĂ PROMOȚII DE ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

TAROM LANSEAZĂ PROMOȚII DE ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
Reduceri la biletele achiziționate în perioada 24-26 ianuarie
Cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, pasagerii TAROM care achiziționează bilete de avion în perioada 24-26 ianuarie 2025 vor beneficia de prețuri promoționale, potrivit unui comunicat de presă al operatorului aerian național, transmis vineri AGERPRES
'Cele șapte destinații sunt perfecte nu doar pentru a petrece acolo o vacanță binemeritată, ci și pentru că acolo se află unele dintre cele mai mari comunități de români. Mulți dintre doritori vor avea astfel ocazia de a se reuni cu familia și cu prietenii plecați în străinătate, departe de casă', se arată în comunicat.
Biletele de avion către/dinspre Chișinău și Roma încep de la 110 euro pe sens și 200 euro dus-întors, cele către/dinspre Frankfurt și Bruxelles de la 130 euro pe sens și 245 euro dus-întors iar cele către/dinspre Amsterdam, Paris, Madrid de la 150 euro pe sens și 290 euro dus-întors, precizează TAROM.
Perioada de călătorie este 15 februarie 2025-31 mai 2025 (data ultimului retur), iar ofertele leagă orice destinație internă deservită de TAROM (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Iași, Suceava, Baia-Mare, Satu-Mare via București) de cele șapte destinații externe incluse în ofertă, se arată în comunicat.
Ofertele TAROM acoperă toate nevoile călătoriei: toate taxele sunt incluse, un bagaj de cală, un bagaj de mână de 8 kg, iar check-in-ul este gratuit. Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agențiile TAROM sau la agenții acreditați, în limita locurilor disponibile.
AGERPRES
Citește și:
- 21:38 - Descinderi la proprietatea lui Jeffrey Epstein din New Mexico. Noi căutări de probe în ancheta privind abuzurile sexuale
- 20:49 - Teheranul atacă declarațiile Ursulei von der Leyen: „Ipocrizie” în reacția la loviturile SUA și Israel
- 20:10 - Putin i-a transmis lui Trump că Rusia nu oferă Iranului informații despre pozițiile militare americane
- 19:02 - Raport ONU: deportarea copiilor ucraineni de către Rusia ar constitui crime împotriva umanității
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











