Eurostat: Sud-Estul Europei, cea mai periculoasă zonă rutieră din UE. România, printre țările cu cele mai multe victime

Sudul Europei cea mai periculoasă zonă rutieră din UE
Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, în anul 2023 s-au înregistrat, în medie, 46 de victime ale accidentelor rutiere la un milion de locuitori în Uniunea Europeană.
Eurostat: Sud-Estul Europei, cea mai periculoasă zonă rutieră din UE. România, printre țările cu cele mai multe victime
Analiza la nivel regional (NUTS 2) arată că jumătate dintre regiunile UE au raportat o rată a mortalității rutiere peste media europeană. Șapte regiuni s-au situat exact la nivelul mediei, iar 104 au avut valori mai mici.
Cele mai îngrijorătoare statistici vin din sud-estul Europei, unde șapte regiuni au depășit pragul de 100 de decese la un milion de locuitori. Printre acestea se numără:
Bulgaria – regiunea Severozapaden (166 de victime/milion) și Severen (107);
Grecia – regiunile insulare Ionia Nisia (120) și Notio Aigaio (119);
Franța – regiunea ultraperiferică Guyane (117);
România – regiunile Sud-Vest Oltenia (107) și Sud-Est (102).
La polul opus, cele mai sigure drumuri se află în nordul și vestul Europei. 26 de regiuni au raportat mai puțin de 25 de victime la un milion de locuitori. Dintre acestea, două – Åland (Finlanda) și Ciudad de Melilla (Spania) – nu au înregistrat niciun deces rutier în 2023.
Cele mai mici rate au fost consemnate în Bruxelles (Belgia) – 5 victime/milion, Viena (Austria) – 6 victime/milion și Berlin (Germania) – 9 victime/milion.
Citește și:
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:18 - Interdicție pentru copiii sub 15 ani pe rețelele de socializare
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











