Un tânăr din județul Timiș a fost arestat preventiv de procurorii DIICOT Sălaj, pentru pornografie infantilă. Tînărul a racolat prin intermediul rețelelor de socializare o minoră, după care a întreținut relații sexuale cu aceasta și a fotografiat-o și filmat-o în ipostaze intime. 

 

 

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sălaj, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr, de 29 de ani, din judeţul Timiş, bănuit de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

Din cercetări a reieşit că, în perioda noiembrie 2020 – mai 2021, bărbatul ar fi racolat o minoră, prin intermediul unei reţele de socializare, cu care ar fi întreţinut mai multe raporturi sexuale.

De asemenea, minora ar fi fost fotografiată şi filmată în ipostaze intime, scopul fiind acela de înregistra materiale pornografice.

În urma a două percheziţii efectuate de poliţişti în judeţul Sălaj, au fost ridicate două telefoane mobile, un laptop, dar şi alte mijloace materiale de probă.

Faţă de persoana bănuită, sâmbătă, 22 mai, procurorul a dispus măsura reţinerii.

Duminică, a fost prezentat Tribunalului Sălaj,  bărbatul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

Cercetările sunt continuate, în vederea probării şi documentării întregii activităţi infracţionale. 

 

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentRomânia în realitate, invitat TRAIAN BĂDULESCU
Articolul următorFlorin Cîțu anunță noi măsuri de RELAXARE: „Obiectivul campaniei de vaccinare este de a reduce numărul de cazuri, de a scăpa de pandemie”