
O altă investiție benefică pentru șimleuani va prinde contur la Șimleu Silvaniei, anul viitor. Este vorba despre construcția unui nou bloc ANL, al treilea din orașul de sub Măgură. ”Proiectul primului bloc ANL de pe strada Nicolae Bălcescu a trecut de comisia tehnico-economică. Am vizat azi la Bucureşti documentaţia şi conform spuselor directorului ANL urmează în 10 zile ordinul de ministru şi apoi licitaţia. Sper că anul 2019 va însemna contrucţia celui de-al treilea bloc ANL în oraşul nostru”, a precizat Septimiu Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei. În urmă cu aproximativ o săptămână, edilul din Şimleu a semnat, la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, contractul de finanțare privind creșterea eficienţei energetice la clădirea 2 a Colegiului Național ”Simion Bărnuțiu” – Liceul Economic, o altă investiţie benefică pentru tinerii care studiază sau intenţionează să-şi continue studiile la această unitate de învăţământ. Valoarea contractului este de 2.592.276 de lei, din care 46.027 de lei reprezintă cofinanțare de la bugetul orașului Șimleu Silvaniei.