Valabilitatea paşaportului simplu se prelungeşte la zece ani. Potrivit Instituţiei Prefectului Sălaj, având în vedere faptul că în Monitorul Oficial nr. 508 din 20 iunie 2018 a fost publicată Legea nr. 133 din 18 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu intrare în vigoare la 30 de zile de la data publicării, aducem la cunoştinţa persoanelor care intenţionează să solicite un paşaport simplu electronic sau temporar principalele modificări care se vor aplica începând cu data de 20 iulie 2018. Astfel, paşaportul simplu electronic va avea valabilitatea după cum urmează: 3 ani pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 12 ani, 5 ani pentru minorii cu vârsta între 12 şi 18 ani, respectiv 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, pentru persoanele care declară că nu doresc să li se elibereze un paşaport simplu electronic, paşaportul simplu temporar se eliberează în termenul legal prevăzut pentru eliberarea paşaportului simplu electronic (în prezent redus la 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii);
Potrivit Instituţiei Prefectului Sălaj, paşaportul simplu temporar se eliberează în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii (pe lângă cazurile prevăzute expres la literele b)-f) ale art. 171 din Legea nr. 248/2005), în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic. Aceste situaţii trebuie dovedite, după caz, cu documente care să ateste motivele de sănătate, familiale sau profesionale, care determină necesitatea şi urgenţa deplasării persoanei în străinătate.
Costurile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice/temporare rămân neschimbate, respectiv: 96 lei paşaportul simplu temporar; 234 de lei paşaportul simplu electronic pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 12 ani – valabilitate 3 ani; 258 de lei paşaportul simplu electronic pentru minorul cu vârsta între 12 şi 18 ani – valabilitate 5 ani şi 258 de lei paşaportul simplu electronic pentru persoanele majore – valabilitate 10 ani.
Mai multe detalii privind documentele necesare, modalităţile de plată a taxelor, procedura şi condiţiile în care se fac programările on-line sălăjenii sau persoanele interesate pot obţine informaţii pe pagina web a Instituţiei Prefectului – Judeţul Sălaj, www.sj.prefectura.mai.gov.ro, la secţiunea dedicată Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, pe pagina de internet, www.epasapoarte.ro, la secţiunile acte necesare şi programare-instrucţiuni, precum şi pe pagina de internet a Direcţiei Generale de Paşapoarte, www.pasapoarte.mai.gov.ro.

sursa foto: wwwcts-ro.info

Articolul precedent”Semimaraton Zalău”: municipalitatea susţine cu 20.000 de lei mişcarea pentru sănătate
Articolul următorLa Marin: 100 de costume populare, din toate zonele etnografice ale țării, în paradă