28 de elevi ai școlilor de agenți de poliție Vasile Lascăr” Cîmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca au finalizat stagiul de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj.

Potrivit reprezentanților Poliției Sălaj, nouă fete și 19 băieți, elevi la instituțiile de profil amintite, au efectuat stagiul de practică în perioada 16 mai-6 septembrie 2019, fiind repartizați în principal la structurile de ordine publică și rutieră, precum și la investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, cazier, centrul de reținere și arestare preventivă. Sub atenta îndrumare a tutorilor profesionali desemnați din rândul polițiștilor cu experiență, aceștia au aplicat cunoștințele dobândite în școală în domeniul apărării, respectării și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății publice și private, respectiv asigurarea ordinii și liniștii publice.

„Utilitatea şi eficienţa stagiului de practică a fost dovedită prin implicarea activă a elevilor în activitățile operative, alături de polițiștii desemnați ca tutori profesionali. Un model de colaborare l-a constituit și echipa  formată din elevul Moldovan Marius, de la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca și tutorele profesional, agentul şef de poliţie Filip Ioan Viorel, din cadrul Biroul Rutier, care a dus la identificarea unei persoane faţă de care era dispusă măsura controlului judiciar și despre care se ştia că nu respectă obligaţiile stabilite prin ordonanţa procurorului şi continuă să comită infracţiuni”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Articolul precedentSe eliberează titlurile de călătorie gratuite pentru elevi și studenți
Articolul următor„10 pentru siguranță!”, o campanie pentru siguranța elevilor, în școlile sălăjene