Polițiștii sălăjeni au continuat și în această săptămână, activitățile de prevenire și combatere a consumului de substanțe psihoactive și a conducerii de vehicule sub influența acestora.
Prevenirea și combaterea consumului de droguri și a conducerii de vehicule sub influența acestora constituie o preocupare constantă a polițiștilor sălăjeni.
În acest context, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Zalău au întocmit un nou dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
„Astfel, la ora 23:46, polițiștii au depistat în trafic, pe strada Maxim Gorki din municipiul Zalău, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din localitate, care a ieșit pozitiv la o substanță interzisă.
Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru a se stabili prezența în organism de substanțe psihoactive.
De asemenea, polițiștii au constatat și faptul că tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat”, a transmis Ioana Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Polițiștii rutieri continuă cercetările cu privire la comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, faptă prevăzută de art.335 alin.2 din Codul penal și conducere sub influența substanțelor psihoactive, faptă prevăzută de art.336 alin.2 din Codul penal.
Polițiștii sălăjeni continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale și vă reamintesc:
Sub influența drogurilor sau alcoolului nu vă puteți aminti cu exactitate ce ați făcut și puteți produce accidente;
Alcoolul și toate drogurile modifică starea și funcționalitatea creierului, alterând funcțiile normale ale structurii cerebrale;
Drogurile afectează vionța și autocontrolul, te îndepărtează de familie, de școală și te plasează într-un anturaj periculos;
Toate normele, fie ele de conviețuire socială, rutiere sau de altă natură au fost concepute pentru ca noi toți să fim în siguranță, respectându-le contribui și tu la normalitate și la un climat optim de siguranță publică.
Sursa: Realitatea de Salaj