O nouă ediție a Balului Medicilor Sălaj a adunat la finalul săptămânii trecute, la distracție și socializare, peste 200 de medici din întreg județul. Evenimentul a avut loc sâmbătă – 1 februarie, într-un cadru deosebit și elegant la un restaurant din municipiu.Balul Medicilor ediția 2020 a adus, din nou, împreună medicii sălăjeni din toate specialitățile și le-a oferit prilejul să socializeze, să se cunoască mai bine, fără să aibă pe umeri presiunea profesională și socială de zi cu zi. Pentru câteva ore ei au uitat de halatele albe și de stresul cotidian și s-au bucurat să fie din nou împreună la acest eveniment dedicat lor. ”Ca după orice vis frumos, te trezești cu o amintire plăcută. Noi, medicii din județul Sălaj, am rămas cu amintirea celei de-a lV-a ediții a Balului Medicilor, eveniment organizat de Colegiul Medicilor din Sălaj, împreună cu Colegiul Medicilor Stomatologi din Sălaj. Comparația cu visul nu este întâmplătoare. Mereu prinși în noianul activităților zilnice și în vârtejul obligațiilor profesionale, medicii uită uneori, că au nevoie și de relaționare cu alți medici. În acest scop a fost creat acest Bal al Medicilor, care ne face preț de câteva ore, sa pășim pe un tărâm de vis, în care sa uitam de gânduri, de boală și de ce nu, chiar și de birocrația excesivă. Așadar, medicii din Sălaj au avut parte de momente deosebite, în care s-au destins dansând și cântând. Desigur, medicii sunt oameni și să nu uităm, că lucrurile simple ne aduc aceeași bucurie tuturor. Deoarece și de această dată, feedbackul colegilor participanți a fost unul nesperat de bun, suntem mai hotărâți ca niciodată, să demarăm pregătirile celei de-a V-a ediții a Balului Medicilor. Ne simțim deja pregătiți să lansăm o nouă invitație la bal, tuturor colegilor. Vă mulțumim pentru participare și pentru ca suntem atât de uniți!”, a precizat medicul primar ORL, Anamaria Matioc, de la Spitalul Județean de Urgență Zalău, care, alături de dr. Alexandru Csakvari, sunt promotorii acestui eveniment. Ideea organizării unui astfel de bal aparține celor două cadre medicale. În urmă cu patru ani, visul lor a devenit realitate care ”s-a transformat” în tradiție.

Articolul precedentAtacul de duminică din sudul Londrei este „de natură islamistă”
Articolul următorCod galben de vânt și ploi în Sălaj