Un bărbat din Sălaj a fost reținut sâmbătă de polițiști, fiind ulterior arestat de magistrați, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în timp ce conducea sub influența alcoolului și a părăsit locul producerii faptei.

 

Sâmbătă după-amiaza, pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au înregistrat în trafic cu aparatul radar, un autoturism care se deplasa cu viteză peste limita legală, a transmis IPJ Sălaj.

Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul regulamentar al agenților de poliție rutieră și și-a continuat deplasarea, s-a trecut la urmărirea acestuia în trafic. În timpul urmăririi, pe pasarela C.F.R., conducătorul autoturismului a efectuat o manevră de depășire neregulamentară încălcând marcajul longitudinal continuu și a intrat în coliziune laterală cu o căruță care se deplasa în aceeași direcție.

„În urma coliziunii, un tânăr de 18 ani, un bărbat și o femeie de 27 de ani, toți din localitatea sălăjeană Gârcei, pasageri în căruță, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.

După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, abandonând victimele la fața locului.

Polițiștii Biroului Rutier au identificat cu operativitate conducătorul autoturismului ca fiind un bărbat de 52 de ani, din localitatea sălăjeană Panic. La scurt timp, polițiștii rutieri au identificat în curtea unui restaurant din localitatea Crișeni și autoturismul implicat în accidentul rutier.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului Rutier l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbatul de 52 de ani, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj

Duminică, polițiștii Biroului Rutier l-au prezentat pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Zalău cu propunere de arestare preventivă. 
 
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Zalău a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentHOROSCOP 27 martie. Află ce îți rezervă astrele astăzi!
Articolul următorHoți de motorină din Bihor, anchetați de polițiștii sălăjeni