Consiliul Judeţean Sălaj finanţează trei monumente istorice

casa_maniu
Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei de ieri, 27 iulie, repartizarea sumelor în cadrul programului de finanţare ''Protecţia monumentelor istorice - grupa B, de pe raza administrativ teritoarială a judeţului Sălaj''. Trei din cele cinci solicitări depuse au fost declarate eligibile, respectiv cea a Parohiei Greco Catolice Bădăcin – pentru Casa Memorială “Iuliu Maniu” Bădăcin, a Parohiei Ortodoxe Sighetu Silvaniei şi a Parohiei Ortodoxe Bădăcin.
Potrivit proiectului de hotărâre, a fost aprobată suma de 159.000 de lei, fondurile fiind repartizate astfel:100.000 de lei pentru Casa Memorială"Iuliu Maniu", 34.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă Bădăcin şi 25.000 de lei pentru biserica din lemn din Sighetu Silvaniei.Programul, ce are un buget aprobat în valoare de 300.000 de lei, are ca obiectiv stabilirea cadrului organizatoric şi metodologia unitară în vederea accesului egal la finanţare al oricărei persoane fizice sau juridice de drept privat, proprietară a unui monument istoric clasat în grupa B, de pe raza administrativ-teritorială a judeţului, în vederea acoperirii parţiale a costurilor lucrărilor de întreţinere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a respectivelor monumente, pentru care există autorizație de construire valabilă.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











