Georgiana Daria Ţîrlea, prefectul Sălajului pentru o zi
2 apr. 2019, 16:00
Actualizat: 2 apr. 2019, 16:00

010
Articol scris de Scris de Tesinschi Augusta
Georgiana Daria Ţîrlea, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional ''Silvania'' (CNS) Zalău, a fost desemnată prefect pentru o zi în cadrul campaniei cu acelaşi nume iniţiată de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj. Campania, demarată la începutul lunii martie s-a adresat elevilor liceeni, din clasele a XI şi a XII-a, și propune popularizarea în rândul liceenilor a rolului și atribuțiilor pe care le are instituția, atât în coordonarea instituțiilor deconcentrate din județ, cât și în slujba cetățenilor. Astfel, marţi 2 aprilie, dată instituită, conform unui act legislativ ca Ziua Instituţiei Prefectului, tânara domnişoară a intrat în ''drepturi depline'' şi a îndeplinit rolul de prefect al judeţului. Eleva, de altfel şi preşedinte al elevilor de la CNS Zalău, a avut ocazia de a cunoaşte o parte din atribuţiile prefectului, participând la diferite activităţi. Concret, tânara şi-a luat foarte serios rolul de prefect. ''Azi am văzut în câteva ore ce înseamnă munca unui prefect. Nu m-am aşteptat ca un prefect să aibă atât de multe îndatoriri. Am învăţat că e important să faci ce-ţi place. Am cunoscut oameni care au avut un impact extraordinar asupra mea . (...). Mă voi duce şi le voi povesti colegilor mei despre această experienţă. Azi am aflat, în linii mari, ceea ce face un prefect: dintr-o şedinţă într-alta, la conferinţe, o activitate intensă'', a precizat eleva care a îndeplinit funcţia de prefect pentru o zi.Florin Florian, reprezentantul guvernului în teritoriu, a amintit că pentru sălăjeni data de 1 aprilie 1919 a fost un eveniment important. ''Am avut primul prefect al judeţului Sălaj, Pop Gheorghe de Oarţa şi la 100 de ani, într-o formă mai nouă, simbolică de data asta, începutul lunii aprilie 2019 aduce în faţa dumneavoastră, prin persoana domnişoarei Georgiana Daria Ţîrlea - primul prefect pentru o zi''.
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News
_a3e751f258.webp)










