Grevă la Tarom: S-a declanșat conflictul colectiv de muncă

Sindicatul Unit Tarom a notificat conducerea companiei în legătură cu declanșarea conflictului de muncă
Sindicatul Unit Tarom a notificat conducerea companiei în legătură cu declanșarea conflictului de muncă, acuzând încălcarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă.
Reprezentanții Sindicatului Unit din Tarom (SUT) au notificat conducerea companiei aeriene în legătură cu declanșarea conflictului colectiv de muncă. Ei acuză încălcarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (CCM) încheiat pe anii 2022 – 2024. Mai precis, sindicaliștii susțin că șefii Tarom au refuzat să renegocieze drepturile stabilite prin contractul colectiv.
„Conflictul colectiv de muncă s-a declanşat ca urmare a încălcărilor prevederilor CCM, astfel cum sunt specificate în prezenta notificare, precum şi ca urmare a refuzului managementului Tarom de a renegocia în termenul legal de 10 (zece) zile prevăzut de Art – IX-5 Renegocierea drepturilor din CCM, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 571/23 iunie 2023, Partea I, a Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al CNTAR – Tarom-SA. În temeiul dispoziţiilor art 126 şi următoarele din Legea 367/2022 privind dialogul social, prin prezenta vă notificăm că între Tarom şi SUT s-a declanşat un conflict colectiv de muncă”, se menţionează în notificarea transmisă directorului general TAROM - Costin Iordache.

Citește și:
- 19:16 - Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News