În doar două zile, au fost reținute 40 de permise de conducere

În doar două zile, au fost reținute 40 de permise de conducere
Polițiștii au aplicat peste 400 de amenzi
Peste 400 de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, la sfârşitul săptămânii trecute, participaţilor la trafic care nu au respectat regulile de circulaţie, dar şi celor care nu au respectat Ordonanţele Militare.
"În perioada 25-26 aprilie 2020, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au desfăşurat două acţiuni, la nivel judeţean, ce au avut ca scop siguranţa traficului rutier. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 406 sancţiuni contravenţionale, din care 351 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, 37 pentru nerespectarea Ordonanţei Militare şi 18 au fost aplicate la alte acte normative", au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
De asemenea, în același interval, poliţiştii au retras trei certificate de înmatriculare şi au reţinut în vederea suspendării 40 de permise de conducere, din care 30 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, cinci pentru depăşire neregulamentară, patru pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, şi un permis de conducere a fost reţinut pentru neacordare de prioritate la pietoni. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
Citește și:
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News







_4f88515c25_a3b9209761.webp)



