Interimat prelungit la conducerea Poliţiei Sălaj

stirb
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj va fi condus în continuare de comisarul Aurel Ştirb, până la organizarea unui nou concurs. În vârstă de 49 de ani, Ştirb a preluat conducerea Poliţiei Sălaj în luna septembrie a anului trecut, după pensionarea lui Ovidiu Dosa.
După ce, la concursul organizat recent pentru ocuparea acestei funcții niciunul dintre candidați, iniţial înscrişi trei, prezenți la examen doi, nu a reușit să obțină punctajul minim necesar, zilele trecute, împuternicirea comisarului Aurel Ştirb a fost prelungită. "Prin dispozitia IGPR nr. 178/21.09.2018, cu data de 21.09.2018, cms. sef Stirb Miron Aurel, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, asigură îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de inspector şef, la aceeaşi unitate, conform fişei postului, până la finalizarea formalităţilor de numire în funcţie, în situaţia în care, după susţinerea concursului, unul dintre candidaţi va fi declarat admis", au declarat reprezentanţii IPJ Sălaj. Miron Ştirb este în poliţie din anului 1997, când a fost încadrat ca ofiţer operativ în cadrul Biroul Poliţiei Judiciare. După aproape patru ani s-a mutat la Serviciul de Investigaţii Criminale. În perioada 2008 - 2014, a condus Biroul şi mai apoi Serviciul de Investigaţii Criminale. La sfârşitul anului 2014 a fost împuternicit adjunct al şefului IPJ Sălaj.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














