MUGUR ISĂRESCU, DESPRE ION ILIESCU: „A SUSȚINUT ROLUL BNR ȘI A CONTRIBUIT LA CONSTRUCȚIA UNEI ECONOMII DE PIAȚĂ”

MUGUR ISĂRESCU, DESPRE ION ILIESCU: „A SUSȚINUT ROLUL BNR ȘI A CONTRIBUIT LA CONSTRUCȚIA UNEI ECONOMII DE PIAȚĂ”
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, i-a adus un omagiu fostului președinte Ion Iliescu, la o zi după moartea acestuia.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, i-a adus un omagiu fostului președinte Ion Iliescu, la o zi după moartea acestuia. Oficialul a subliniat rolul important pe care l-a avut Iliescu în sprijinirea independenței BNR și în dezvoltarea sistemului bancar într-o perioadă de tranziție dificilă pentru România.
„Ion Iliescu, primul Preşedinte ales al României post-decembriste, trecut acum în eternitate, a marcat decisiv orientarea politică a ţării spre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană”, a transmis Mugur Isărescu, miercuri, într-un mesaj de condoleanțe.
Șeful BNR a subliniat că, pe parcursul mandatelor sale, Ion Iliescu a susținut în mod constant transformările necesare în plan economic, inclusiv consolidarea rolului Băncii Naționale. „Cât timp a îndeplinit cea mai înaltă demnitate în statul român, în momente dintre cele mai grele, a sprijinit noul rol al Băncii Naţionale, independenţa ei şi dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă”, a precizat guvernatorul.
Mugur Isărescu a încheiat mesajul său exprimând condoleanțe familiei fostului președinte: „Pace veşnică, Domnule Preşedinte. Condoleanţe Doamnei Iliescu şi familiei”.
Ion Iliescu, primul preşedinte al României de după 1989, a murit marți, la vârsta de 95 de ani. El se afla internat din 9 iunie la Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, fiind diagnosticat cu o formă gravă de cancer pulmonar.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
- 20:58 - Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea: „Decizia retragerii licenței poate atrage răspunderi juridice și penale grave pentru CNA”
- 20:11 - George Simion, mesaj de forță de la tribuna Parlamentului: „Voi, puterea, ați închis Realitatea Plus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











