Vitezomanii, arși la buzunare! Polițiștii sălăjeni au împărțit sute de amenzi

dosare penale
Polițiștii sălăjeni continuă acțiunile pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2018. Sute de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, în perioada 6-19 august, s-a acționat cu efective mărite pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pe perioada sezonului estival 2018.Astfel, în perioada menționată, polițiștii au constatat 146 de infracţiuni, din care 33 la regimul circulaţiei rutiere, 58 contra patrimoniului (furturi, distrugeri), iar diferenţa au constituit alte genuri de infracţiuni, şi au surprins în flagrant 27 de persoane.Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991 republicată, oamenii legii au aplicat 287 sancțiuni contravenționale.Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au acționat la nivel judeţean, în urma abaterilor constatate fiind aplicate 1748 de sancțiuni, din care cinci pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 678 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar diferenţa au constituit alte abateri.De asemenea, au fost reţinute 95 de permise de conducere (50 pentru depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drm respectiv) şi 24 de certificate de înmatriculare.Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la 550.567 lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
- 07:54 - Bătaie în Centrul Vechi din București între români și ucraineni, după concertul lui Max Korzh. Patru reținuți
- 21:07 - Secția de Pediatrie a spitalului din Mangalia, ÎNCHISĂ după ce singurul medic și‑a luat concediu prelungit. Părinții revoltați cer găsirea unei soluții
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News














