Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem, marcată la Şimleu Silvaniei

FB_IMG_1536642437217
Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem va fi marcată luni, 17 septembrie, la Şimleu Silvaniei, când, cei interesaţi vor putea afla ce presupune donarea de celule stem hematopoietice, precum şi modalităţile de înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.
Potivit organizatorilor, activităţile de informare şi înscriere vor avea loc în sala de şedinţe a Spitalului Orăşenesc "Prof.Dr.Ioan Puşcaş", începând cu ora 12. Informarea, consilierea şi înscrierea persoanelor interesate să devină potenţiali donatori de celule stem hematopoietice vor fi asigurate de către echipa medicală a Registrului Naţional a Donatorilor Voluntari de Celule Stem, alături de care vor fi prezenţi şi voluntari.De celulele stem donate pot beneficia copiii şi adulţii din România care au fost diagnosticaţi cu leucemie sau cu alte boli grave ale sângelui. În România sunt înscrişi în Registru peste 35.000 de donatori, iar în întreagă lume există peste 28 de milioane de persoane înscrise.
Citește și:
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











_4f88515c25_a3b9209761.webp)