A refuzat să sufle în etilotest și prelevarea de probe biologice, și s-a ales cu dosar penal

A refuzat să sufle în etilotest și prelevarea de probe biologice, și s-a ales cu dosar penal
La solicitarea legală a polițiștilor, conducătorul autoturismului a refuzat
Polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au depistat, luni, în trafic, pe raza localității Ileanda, un bărbat de 35 de ani din localitatea Coroieni, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
La solicitarea legală a polițiștilor, conducătorul autoturismului a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii sălăjeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











