Mașinile abandonate din Zalău, în vizorul polițiștilor locali

Mașinile abandonate din Zalău, în vizorul polițiștilor locali
Polițiștii locali zălăuani sunt deciși să facă curățenie în municipiu în ceea ce
Polițiștii locali zălăuani sunt deciși să facă curățenie în municipiu în ceea ce privește mașinile abandonate, în special pe domeniul public. Drept urmare, au transmis un mesaj cetățenilor municipiului pentru a-și ridica astfel de vehicule de pe domeniul public, în caz contrar vor primi amenzi de până la 2.000 lei.
În această perioadă, Poliția Locală Zalău desfășoară acțiuni de identificare a vehiculelor fără stăpân sau adandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Zalău și de identificare a proprietarilor acestor vehicule, efectuând demersuri pentru eliberarea domeniului public.
"Cetățenii care dețin astfel de vehicule sunt rugați să le ridice de pe domeniul public, în caz contrar, Poliția Locală va fi nevoită să ia măsuri de sancționare, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 1.000 și 2.000 lei.
De asemenea, persoanele care au cunoștință de astfel de situații sunt rugate să apeleze dispeceratul Politiei Locale, la orice oră, la numărul de telefon 0260610178 sau 0734777801, sau pe adresa de e-mail [email protected] . Este important să menționați locația unde se află autovehiculul și, eventual, date ale proprietarului (nume, adresă, etc)", transmit polițiștii locali zălăuani.
Această acțiune se face în baza prevederilor Legii 155/2010, Legea Poliției Locale. În domeniul circulatiei pe drumurule publice, Poliția Locală, conform art. 7, lit. l) “aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”.
În acest sens:
a) vehicul fără stăpân - vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut;
b) vehicul abandonat - vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
Foto cu caracter ilustrativ
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











