ANAF: FRAUDĂ DE PESTE DOUĂ MILIOANE LEI CU PANOURI FOTOVOLTAICE

ANAF: FRAUDĂ DE PESTE DOUĂ MILIOANE LEI CU PANOURI FOTOVOLTAICE
ANAF precizează că reprezentanții legali ai societății au apelat la diferite persoane interpuse
Inspectorii antifraudă fiscală din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit, la o societate constănțeană, fraudă de peste 2 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) transmis, vineri, AGERPRES.
'Inspectorii din cadrul DGAF au finalizat verificările la o societate ce activează pe raza județului Constanța, descoperindu-se astfel că a comercializat o cantitate semnificativă de panouri fotovoltaice fără a înregistra operațiunile în evidența financiar contabilă și fără a le declara la organul fiscal. Astfel, societatea verificată a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 2 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA', se arată în comunicat.
ANAF precizează că reprezentanții legali ai societății au apelat la diferite persoane interpuse, cu scopul de a ascunde identitatea adevăraților beneficiari ai acestor operațiuni ilicite, pentru îngreunarea efectuării constatărilor și totodată pentru sustragerea de la desfășurarea verificărilor.
Conform sursei citate, inspectorii DGAF vor sesiza organele de urmărire penală competente pentru recuperarea prejudiciului.
'DGAF reafirmă importanța respectării prevederilor fiscale și subliniază determinarea în combaterea evaziunii și valorificarea riscurilor fiscale identificate în urma procesului de digitalizare', se mai precizează în document.
AGERPRES
Citește și:
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)








