USR propune soluții pentru "străzile lacustre" din Zalău. Reacția unui senator PSD

usr
Ploile din ultimele zile au demonstrat că încă există probleme privind canalizarea municipiului Zalău de a gestiona cantităţile de apă. Cauzele ar fi, în opinia reprezentanților USR Zalău, lipsa rigolelor, proiectarea sau recepţia defectuoasă a lucrărilor.
"Dacă, în cazul sistemului de canalizare există întotdeauna o limită a capacităţii de preluare a apelor pluviale şi există peste tot în lume blocaje în cazul unor fenomene extreme, în schimb, de exemplu, băltirea pe porţiuni relativ mari a suprafeţelor carosabile nu ţine doar de cantitatea de apa. O proiectare şi execuţie defectuoasă, ce ignoră importanţa drenajului apelor, au ca rezultat bălţi ce se extind până aproape de axul drumului.Primim de la zălăuani sesizări și am observat cu toții, nu numai faptul că la cantități mari de apă străzile din Zalău se inundă, ci si refularea canalizării pe străzile orașului. Atragem atenția că, în reabilitarea străzilor (și nu numai -lucrări de altfel lăudabile dar strict necesare pentru un municipiu) nu se ține cont de greșelile din trecut. Lucrările sunt efectuate, sunt bifate ca realizări ale administrațiilor actuale sau trecute, dar probleme cum este aceasta a inundării străzilor rămân și fac viață grea locuitorilor municipiului", susțin cei de la USR.Totodată, reprezentanții formațiunii politice solicită Primăriei Zalău, autorităților locale, să explice zălăuanilor care sunt cauzele acestor probleme și, mai ales, care sunt soluțiile pe care le vor adopta. "De asemenea, punctual, întrebările noastre pentru cei care gospodăresc orașul sunt:
dacă
străzile reabilitare sau care vor fi reabilitate sunt prevăzute cu rigole de captare a apei pluviale;
dacă
există o corelare între sistemul de canalizare, dimensionarea acestuia şi dezvoltarea urbană sau o analiză în acest sens și soluții de viitor;
dacă
la proiectarea, execuția și recepția lucrărilor de reabilitare a străzilor se are în vedere și drenajul apelor. Așteptăm răspunsul și soluțiile Primăriei Zalau și ale autorităților locale. O administraţie publică locală modernă și competitivă trebuie să aibă proiecte și soluții la aceste probleme. Mai ales în condițiile în care se pare că aceste fenomene meteorologice vor fi din ce în ce mai prezente", este mesajul transmis de Filiala Zalău a Uniunii Salvați România. Soluțiile propuse de formațiunea politică sunt canalizare eficientă, drenajul străzilor și rigole pe fiecare stradă.Și cum răspunsurile nu se lasă așteptate, la scurt timp de la postarea mesajului a apărut și o primă "soluție": " Dati exemplul unui oras din țară gospodărit de primar usr". (Pop Gheorghe, senator PSD, Sălaj).
Citește și:
- 15:05 - Nicușor Dan, victimă în propriul anturaj? Ion Cristoiu explică cine i-a „vândut” președintelui iluzia unui succes american
- 11:35 - „Prim-ministrul” Nicușor Dan și rezista de la Externe, gafe pe linie
- 11:24 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News











