Amplă acţiune derulată de polițiștii și jandarmii sălăjeni! Ce au descoperit (FOTO)

Amplă acţiune derulată de polițiștii și jandarmii sălăjeni! Ce au descoperit (FOTO)
Polițiștii și jandarmii sălăjeni acționează cu efective
În această toamnă, ca în fiecare an, polițiștii și jandarmii sălăjeni acționează cu efective mărite în mediul rural, pentru a preveni furturile de produse agricole și pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică în rândul comunităților rurale.
În perioada 31 august-2 septembrie , polițiști de ordine publică, protecția animalelor și rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj au acționat în comuna Surduc pentru a preveni și combate faptele antisociale de orice natură și a menține ordine și liniștea cetățenilor comunei.
Efectivele angrenate în activități au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, care au fost în diferite domenii, respectiv la regimul rutier, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare, dar și la Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor. Valoarea totală a scancțiunilor aplicate a fost de aproape 10.000 de lei.
Totodată, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus ridicarea și plasarea în adăpost a unei cabaline aflate într-o stare de pericol, deoarece era nesupravegheată pe drumurile publice.
De asemenea, în cadrul activităților întreprinse, la data de 31 august, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au depistat în flagrant delict un bărbat, de 41 de ani, din județul Maramureș, care ar fi sustras dintr-un utilaj de construcții, aparținând societății la care era angajat, cantitatea de 55 de litri de motorină, pe care a depozitat-o în canistre de 30 de litri, respectiv de 25 de litri.
Combustibilul a fost confiscat, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, faptă prevăzută de art.228 alin1. din Codul penal.
Zilele acestea, 6-8 septembrie, polițiștii și jandarmii sălăjeni acționează cu efective mărite în zobna de competență a Secției 5 Poliție Rurală Hida, în special în comuna Dragu.
Sursa: Realitatea de Salaj
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Salaj și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

